untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Duminica, 19 noiembrie 2017, 02:49
STIRI DE BUZAU  acum 4 ani

Alexandru Visinescu tortionar inchisoarea Ramnicu Sarat Buzau

Alexandru Visinescu tortionarul originar din Buzau este cercetat penal




Alexandru Visinescu  tortionarul originar din Buzau   este cercetat penal
Alexandru Vişinescu îi ameninţa pe deţinuţi cu exterminarea. Este mărturia unui supravieţuitor al regimului drastic pe care torţionarul l-a impus în temniţa de la Râmnicu Sărat, în perioada cât acesta a fost comandant. Buzoianul Constantin Copoiu a stat un an după gratii, la Râmnicu Sărat, în sectorul destinat infractorilor de drept comun însă a fost suficient cât să îşi dea seama cât de dur erau trataţi deţinuţii politici.

Constantin Copoiu a ajuns în penitenciarul de la Râmnicu Sărat după ce bătuse un miliţian. Cu toate acestea, mărturiseşte buzoianul în vârstă de 72 de ani, regimul său de detenţie a fost mai lejer decât al celor închişi din motive politice. Primise chiar sarcini administrative de la gardieni, de exemplu de a le duce mâncarea deţinuţilor politici sau să le spele îmbrăcămintea. „Mai aveam sarcina să desfac zăvoarele, de sus şi de jos, iar pe cel de la mijloc îl desfăcea gardianul. Când făceam asta, crezând că sunt unul dintre gardieni, unii dintre deţinuţi mă înjurau”, povesteşte Constantin Copoiu, fost deţinut în penitenciarul Râmnicu Sărat.

Constantin Copoiu primise răspunderi şi la baie, unde încălzea apa pentru condamnaţi şi pentru spălatul rufelor. Aşa a avut ocazia, extrem de rară, ca într-una din zile să dea ochii de unul dintre deţinuţii închişi pe criterii politice. Şi-a dat seama că îl văzuse pe Corneliu Coposu. „Într-o zi, mă aflam la cazan şi puneam lemne pe foc. Mă trezesc cu sanitarul, un bărbat înalt, împreună cu un deţinut. Când acel deţinut a apărut în faţa mea, m-am îngălbenit când l-am văzut. Era Corneliu Coposu. Un gardian l-a luat imediat de mână, l-a întors şi apoi mi-a spus mie: ?”, povesteşte fostul deţinut.

Pe comandantul închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, l-a întâlnit de mai multe ori, mai ales când soseau noi transporturi cu deţinuţi. Constantin Copoiu îşi aminteşte un episod în care Vişinescu i-a ameninţat pe câţiva infractori cu exterminarea. „Au venit cu duba nişte deţinuţi de la Bucureşti, despre care se spunea că sunt periculoşi. Când au ajuns, Vişinescu le-a spus: ”, îşi aminteşte Constantin Copoiu, fost deţinut în penitenciarul Râmnicu Sărat.

Constantin Copoiu mărturiseşte că în perioada detenţiei sale nu ştia ce personalităţi sunt închise în celulele înguste. Aflase doar că sunt „duşmani ai partidului” şi că printre ei erau foarte mulţi intelectuali. Spune că Vişinescu îşi merită soarta, chiar şi cu întârziere, pentru suferinţele pe care le-a provocat în cei şapte ani cât a condus puşcăria de la Râmnicu Sărat.



Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook