untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Duminica, 19 noiembrie 2017, 09:00
STIRI DE BUZAU  acum 4 ani

Procesul primarului baronului Boscodeală

Audieri pe bandă rulantă în procesul primarului Boscodeală




Audieri pe bandă rulantă în procesul primarului  Boscodeală
Magistraţii încearcă să accelereze judecata în procesul de la Judecătoria Braşov în care apare ca inculpat primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.

Dosarul vizează modul în care municipalitatea a acordat finanţări nerambursabile unor cluburi sportive sau a pus la dispoziţia acestora baza sportivă pe care o administra.

La termenul de vineri au fost audiaţi noi martori pe care i-au propus anchetatorii DNA prin rechizitoriul trimis în instanţă. Următoarea şedinţă va fi una maraton mai ales că vor fi citaţi cei mai mulţi martori de când a început procesul.

Practic, judecătorul de caz încearcă să finalizeze etapa audierilor, mai ales că primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, prezent în sală la toate şedinţele de judecată, a anunţat că va propune, la rândul său, audierea unor persoane care pot oferi lămuriri.

Următorul termen în dosar a fost stabilit pe data de 15 mai, la ora 14:00.

În dosarul „Gloria” înaintat instanţei de DNA, în vara anului trecut, primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală este judecat pentru modul în care a alocat finanţări nerambursabile clubului Gloria sau altor cluburi sportive, ori le-a pus la dispoziţie, gratuit, stadionul şi restul bazei sportive din Crâng.

Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook