untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Marti, 23 ianuarie 2018, 01:59
SOCIAL  acum 1 an

educatie sexuala

Avortul si vina colectiva de care fugim




Avortul si vina colectiva de care fugim
Într-un articol anterior, dedicat fenomenului cenzurii în Europa şi nu numai, am menţionat despre noul proiect de lege din Polonia privind interzicerea avortului în orice circumstanţă.

Câteva luni mai târziu, au loc proteste de stradă, cu peste 20.000 de participanţi, iar subiectul este adus iarăşi în actualitate, existând păreri vehemente pro şi contra.

Cu argumente care ţin de sfera emoţionalului de ambele părţi şi cu pasiune aproape fetişistă pentru propriile idei, condamnăm sau susţinem necondiţionat avortul, surzi la toate părerile pe care le întâlnim şi analizând efectul şi nu cauza problemei.

Conform unui studiu al CDC (Centre for Disease Control & Prevention), 85.3% dintre avorturi au loc în rândul femeilor nemăritate. De asemenea, 52% dintre avorturi au loc în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. Iar aceste două numere ar trebui să ne dea mai mult de gândit decât umeraşele de haine de prost gust agăţate prin copaci de protestatarii anti-avort care îşi doresc sa producă un impact emoţional prin aceeaşi modalitate grotescă pe care o folosesc producătorii de telenovele atunci când se aude pe fundal cum se vaită o domnişoară, iar el, cu faţa luminată de reflectoare de parcă ar fi Isus care se înalţă, îi spune că o părăseşte.

"O vină o poartă şi educaţia religioasă care a transformat sexul în ceva murdar, ruşinos şi strict reglementat din dorinţa de a controla individul. În Irlanda, acum vreo cincizeci de ani, aproape 800 de copii au murit într-un singur centru pentru mamele nemăritate. Da, prin anii `60, femeile care rămâneau însărcinate, nefiind măritate, erau trimise în astfel de centre unde năşteau doar pentru a li se lua copiii şi a fi trimişi în America spre adopţie."

Campania asta de agresivitate împotriva celor pro-avort nu numai că nu are logică, dar vorbeşte despre capacitatea noastră de a studia o problemă în profunzime şi de a îi vedea feţele multiple. Oare există o vină acolo şi ea aparţine exclusiv femeii care alege să facă un avort? De ce blamăm o puştoaică de 15 ani care a ajuns în situaţia aceea şi mutăm vina din curtea noastră presărată cu învăţături şi experienţe de viaţă în bucăţica ei de teren viran? Pentru că, doamnelor şi domnilor, vina este, în principal, a noastră, iar prin „noi” mă refer la societatea pe care o compunem. Este vina sistemului de învăţământ pentru că nu există educaţie sexuală în şcoli. Da, ştiu, există internetul şi oricine poate afla tot ce doreşte cu un simplu search pe Google. Dar nu e acelaşi lucru. Acea căutare pe Google produce indivizi ruşinaţi care, poate, vor şti, teoretic, ce înseamnă măsurile contraceptive şi de protecţie, dar nu le vor aplica. O educaţie sexuală în şcoli face mai mult decât să ofere informaţii. Ea legitimează măsurile contraceptive, scoate din conul de ruşine sexul şi îl aduce în zona în care individul nu se mai simte ruşinat să se ducă să îşi cumpere prezervative sau să poarte o discuţie cu profesorul de educaţie sexuală referitoare la pilulele contraceptive şi cum trebuie administrate acestea. O educaţie sexuală în şcoli ştirbeşte atracţia „interzisului”, lăsând locul liber pentru responsabilitate şi gândire raţională. De asemenea, e vina părinţilor pentru că uită că au fost, cândva, adolescenţi. Uită cât de puternică era dorinţa de a descoperi şi uită cât de mare era teama de a nu afla părinţii lor ceea ce fac. Un părinte nu trebuie să îşi conducă copilul cu o mână de fier din calea tentaţiilor. El trebuie să fie primul care aprinde lumina în acea cameră obscură a tentaţiilor pentru a explica, a informa şi a îşi asigura adolescentul că o greşeală mare pe care ar putea să o facă nu e sexul în sine, ci lipsa măsurilor de protecţie şi contraceptive. Ştiu, e inconfortabil să te gândeşti că cel care, până ieri, se juca cu maşinuţele şi cu păpuşile, azi vrea să facă sex. Dar e de-a dreptul dureros să te gândeşti că ar putea lua o boală sau că ar putea întregi cercul acelora în care se aruncă cu pietre pentru că au recurs la metoda avortului.

Mai departe, o vină o poartă şi educaţia religioasă care a transformat sexul în ceva murdar, ruşinos şi strict reglementat din dorinţa de a controla individul. În Irlanda, acum vreo cincizeci de ani, aproape 800 de copii au murit într-un singur centru pentru mamele nemăritate. Da, prin anii `60, femeile care rămâneau însărcinate, nefiind nemăritate, erau trimise în astfel de centre unde năşteau doar pentru a li se lua copiii şi a fi trimişi în America spre adopţie. Sau cel puţin asta e versiunea oficială, pentru cea neoficială există multe teorii, precum şi groapa comună de 800 de copii cu vârste sub un an. Iar această oroare de acum cincizeci de ani s-a întâmplat din raţiuni religioase, pentru că era şi încă este, din perspectiva multora, un mare păcat ca o femeie nemăritată să dea naştere. De la tortura fizică şi sufletească a mamei căreia i se ia copilul deoarece el este produsul unor relaţii sexuale nelegitime, am trecut la tortura psihologia asupra femeilor care nu îşi doresc copii, din aceleaşi raţiuni religioase. În loc să ni se spună în şcoli că ar fi indicat să nu facem sex până la o anumită vârstă dar că, dacă alegem să o facem, atunci să ne protejăm şi să căutăm sfaturi la cei care au trecut prin fiorii adolescenţei, ni se spune că vom fi condamnaţi pe veci în faţa Creatorului dacă facem sex înainte de căsătorie. Ni se spune că sexul e ceva ruşinos şi, practic, ni se dă liber la a-l face pe ascuns, simţindu-ne atât de vinovaţi încât ne este ruşine să cumpărăm un prezervativ. Paradoxal, am transformat pornografia în bun de consum, iar sexul în tabu. Pe când eram clasa a patra, atrase fiind de revistele colorate cu femei dezbrăcate pe care le vedeam pe la toate chioşcurile de ziare, eu şi câteva colege ne-am gândit să ne cumpărăm o revistă porno. Abia ajungeam cu nasul la tejghea, iar vânzătoarea ne-a privit placid în timp ce ne scormoneam prin buzunare şi făceam chetă pentru a lua revista. Apoi, la fel de placid, a numărat banii şi ne-a înmânat-o. Ani mai târziu, în schimb, când am vrut să cumpăr prezervative de la o farmacie, am primit priviri încărcate de reproş, împreună cu întrebarea „Ce să faci tu cu ele? Părinţii tăi ştiu?”.

"Avortul este, în primul rând, un eşec al societăţii noastre. Al societăţii închistate, obsedate de control şi care consideră că e ok să vedem fotografii cu oameni torturaţi la ştiri, dar e o ruşine fără mărgini să vedem un corp gol la plajă sau să discutăm la şcoală despre metode contraceptive şi de protecţie."

Nu este o întâmplare faptul că 83.5% dintre femeile care aleg să facă avort sunt nemăritate. La fel cum nu este o întâmplare faptul că mai bine de jumătate dintre femeile care fac avort au sub 24 de ani. Multe o fac pentru că li s-a spus în repetate rânduri că sexul în afara căsătoriei e ruşinos. Pentru că un avort e mai uşor de ascuns decât o sarcină. Pentru că stigmatizând comportamentul sexual absolut natural al fiinţei umane, nu suntem pro-viaţă. Altele o fac pentru că sunt foarte tinere şi nu li s-a inoculat, de pe vremea când se formau ca indivizi, simţul autoconservării şi al responsabilităţii în comportamentul sexual.

Sunt femei care o fac pentru că nu pot să crească singure un copil, iar tatăl nu îşi asumă responsabilitatea pentru el. Să nu mai vorbim de cele care o fac din motive de sănătate sau de viol. Şi da, este regretabil, dar pentru fiecare avort care se întâmplă, nu există o scorpie fără suflet acolo, ci sute, mii de oameni care împart vina fără să ştie măcar. Avortul este, în primul rând, un eşec al societăţii noastre. Al societăţii închistate, obsedate de control şi care consideră că e ok să vedem fotografii cu oameni torturaţi la ştiri, dar e o ruşine fără mărgini să vedem un corp gol la plajă sau să discutăm la şcoală despre metode contraceptive şi de protecţie.



Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook