untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Luni, 19 februarie 2018, 02:03
STIRI DE BUZAU  acum 3 ani

Ovidiu Olteanu

Cum a biruit o familie din Buzau francul elveţian




Cum a biruit o familie din Buzau francul elveţian
Magistraţii Tribunalului Buzău i-au dat o sentinţă favorabilă unui bărbat care a dat în judecată banca de la care se împrumutase în franci elveţieni. Potrivit deciziei instanţei, care însă poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la data pronunţării, banca va trebui să-i calculeze clientului ratele retroactiv la cursul de schimb la care a contractat creditul în urmă cu opt ani.

Curs franc elveţian. „Mi-au zis să vând maşina, să achit creditul“

În martie 2007, Ovidiu Olteanu, din Buzău, a împrumutat 112.000 de franci elveţieni, dintr-o bancă din Buzău. În acei ani, spune buzoianul, francul elveţian era cea mai stabilă valută de pe piaţă, cursul de schimb fiind de 1,7 - 1,8 lei.

Rata lunară pe care o stabilise banca era de 900 de franci elveţieni. În timp, clientul a ajuns din cauza crizei să nu îşi mai poată achita la timp ratele iar banca a început să-l asalteze cu somaţii. ”Nu sunt rău-platnic, ei ştiu, pentru că mereu le puneam banii cu o lună, două, înainte. Au început să mă sune, să mă hărţuiească. Ajungeau să sune şi la vecini, să mă ameninţe. I-am sunat şi i-am întrebat dacă în contractul nostru scrie că au voie să îmi sune vecinii, prietenii. Primeam două, trei telefoane pe zi. La un moment dat, le-am spus că sunt la volan, iar ei mi-au zis că de ce nu vând maşina, ca să achit creditul”, a spus Ovidiu Olteanu.

Curs franc elveţian: banca nu a acceptat nicio negociere


Banca nu a acceptat nicio renegociere solicitată iar clientul a fost nevoit să se adreseze instanţei. Creşterea cursului de schimb franc elveţian - leu l-a determinat pe buzoian să dea în judecată banca pentru că una dintre clauzele contractului de creditare prevedea că va suporta în totalitate riscul rezultat din fluctuaţia cursului franc- leu. Cauza a fost judecată de Tribunalul Buzău care i-a dat buzoianului dreptate. ”Tribunalul a admis în parte acţiunea şi a stabilit caracterul abuziv al clauzei contractuale, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a stabilizat cursul de schimb franc elveţian - leu pentru calculul tuturor ratelor contractuale la cursul datei încheierii ratei, adică martie 2007”, a declarat Angelica Miu, purtător de cuvânt Tribunalul Buzău.

Cauza a fost judecată de Tribunalul Buzău care i-a dat buzoianului dreptate. ”Tribunalul a admis în parte acţiunea şi a stabilit caracterul abuziv al clauzei contractuale, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a stabilizat cursul de schimb franc elveţian - leu pentru calculul tuturor ratelor contractuale la cursul datei încheierii ratei, adică martie 2007”, a declarat Angelica Miu, purtător de cuvânt Tribunalul Buzău.

Curs franc elveţian: pe ce se bazează decizia instanţei

În cei şapte ani de când plăteşte rate, Ovidiu Olteanu a ajuns să achite mai bine de jumătate din valoarea creditului contractat pe 25 de ani. Acum, decizia instanţei obligă banca să recalculeze ratele plătite de client în toţi cei şapte ani de până acum, la valoarea la care a fost luat împrumutul.

Avocata buzoianului a precizat că decizia Tribunalului Buzău poate fi un precedent pentru că se bazează pe decizia Kasler vs OTP. Potrivit acesteia: Curtea de Justitie a Uniunii Europene consideră că instanţele naţionale se pot pronunţa asupra naturii abuzive a unei clauze referitoare la mecanismul cursului de schimb dintr-un contract de credit şi că instanţele pot înlocui clauzele lovite de nulitate cu dispoziţii din dreptul naţional, dacă este pusă în pericol desfăşurarea contractului în continuare.



Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook