untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Duminica, 19 noiembrie 2017, 08:57
STIRI DE BUZAU  acum 2 ani

buzau coruptie

Cum arata economia Buzaului, judetul mafiei transpartinice




Cum arata economia Buzaului, judetul mafiei transpartinice
Cotidianul „Evenimentul zilei“ si revista „Capital“ au lan­sat campania „România 4 you“, o radiografie de substan­tă a situatiei sociale, politice si economice din judetele tării. Campania are o frecventă săp­tămânală si se va derula pe parcursul următoarelor luni, până la alegerile locale din iunie 2016. Săptămâna trecută, campania „România 4 you“ s-a oprit la judetul Buzău.

La alegerile locale din vara anului 2012, ca urmare a aranjamentelor interne din Uniunea Social Liberală, PNL a preluat conducerea Consiliului Judetean. Alianta PSD-PNL a câstigat lejer alegerile, obtinând peste 55% din voturile pentru consilierii jude­teni. PSD a luat, însă, majoritatea primăriilor, reusind să îsi adjudece 46 de din 87 unităti administrativ-teritoriale, urmat de PNL, cu 26 de primari, si PDL, cu 14. Eternul Constantin Boscodeală (PSD) este la al cincilea mandat la Pri­măria Buzău.

Liberalii au primit o primă lovitură sub centură din partea fostilor aliati din PSD, prin Ordonanta de urgentă 55/2014, care a permis ca, pentru o perioadă limitată, alesii locali să poată schimba partidul fără a fi sanctionati. Astfel, în septembrie 2014, presedintele Consi­liului Judetean, Cristinel Bîgiu, a plecat la social-demo­crati. În plus, alti 18 primari PNL, între care cel din Râmnicu Sărat dar si sase alesi PDL, au trecut la PSD.

De la prefect la primarul de Buzău, toti alesii au dosare

Desi a fost condamnat în primă instantă la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, primarul PSD al Buză­u­lui, Constantin Boscodeală, nu vrea să plece din functie. Initial, el dorea să păstreze si sefia organizatiei judetene de partid: în februarie a demisionat si, după cinci zile, a revenit asupra demisiei. După ce Victor Ponta a părăsit for­ma­tiunea social-democrată, au avut loc alegeri si favoritul lui Boscodeală, deputatul Marcel Ciolacu, i-a luat locul la conducerea PSD-Buzău.

Un senator si un deputat tot PSD, Victor Mocanu si Marian Ghiveciu, au fost trimisi in judecata pentru fapte de coruptie.

În acest an, presedintele Consiliului Judetean, Cristinel Bîgiu, a fost trimis în judecată în trei dosare de coruptie. El a demisionat de la conducerea institutiei abia la 11 noiembrie, „sub presiunea străzii“, fiind în­locuit de Petre Neagu, de la PSD. Bîgiu i-a tras după el pe doi lideri liberali - Dan Motrea­nu si George Scutaru - care au fost trimisi în judecată ca urmare a denunturilor făcute de fostul lor coleg de partid.

În aprilie 2015, Directia Natională Anticoruptie l-a tri­mis în judecată pe prefectul de Buzău de la acel moment, Maria Buleandră, implicată, alături de un alt fost prefect, Paul Beganu, în retrocedarea ilegală a 5.000 de hectare de pădure.

Fisa judetului Buzau

• Suprafata judetului este de 6.103 km2 si reprezintă 2,6% din suprafata tării.
• Populatia este de 432.054 locuitori, aflându-se în scădere. În 1992 erau înregistrati 516.961 de locuitori. Densitatea este de 70,8 locuitori pe km pătrat.
• În 2012, salariul mediu net era de 1.257 lei
• Coruptia, locul 2 pe tara dupa judetul Teleorman
• Somajul, în iunie 2015: 9,59%, locul trei pe tară.

• PIB-ul pe cap de locuitor: 4.483 euro.
• Buzăul stă ceva mai bine la speranta de viată: 73,6 ani, usor peste media natională de 73,4 ani.
• Doar 47,1% din gospodării aveau canalizare, în 2012.

Numărul deceselor la Buzău în 2015, aproape DUBLU fată de numărul nasterilor

Industria Buzăului, în regres. Firmele locale vând din ce în ce mai puţin peste hotare, însă investesc mai mult în importuri

Agenţii economici din Buzău au realizat în primele luni ale acestui an o cifră de afaceri mai mică decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă din 2014, conform statisticienilor buzoieni. Industria locală suferă în continuare la capitolul exporturi, valoarea vânzărilor în străinătate scăzând de la un an la altul, invers proporţional cu importul, care este în creştere.

Potrivit Direcţiei de Statistică, cifra de afaceri din industrie realizată de agenţii economici din judeţ, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă, în luna septembrie a anului 2015 comparativ cu luna septembrie a anului precedent a înregistrat o creştere de 0,4%.

Situaţia stă altfel, însă, atunci când statisticienii extind perioada de referinţă. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2015 faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent s-a înregistrat o scădere de 4,3 % a cifrei de afaceri.

Comerţul exterior realizat de agenţii economici din judeţ s-a concretizat în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2015 la exporturi în valoare de 344.507.000 euro şi importuri de 294.005.000 euro, înregistrându-se un sold pozitiv al balanţei comerţului exterior de peste 50.502.000 euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014, valoarea mărfurilor exportate a scăzut cu 0,5%, adică 1.541.000 euro, iar a celor importate a crescut cu 1,6 %, reprezentând aproximativ 4.606.000 euro.

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2015, ponderi însemnate în structura exporturilor s-au înregistrat la: materii textile şi articole din acestea (29,0%, în valoare de 99.963.000 euro); metale comune şi articole din acestea (23,1%, respectiv 79.520.000 euro); produse alimentare, băuturi, tutun (10,0%, respectiv 34.458.000 euro); grăsimi şi uleiuri animale sau vegetale (8,2%, respectiv 28.322.000 euro); animale vii şi produse animale (6,5%, respectiv 22.219.000 euro). La importuri ponderi însemnate s-au înregistrat la: produse alimentare, băuturi, tutun (27,2%, respectiv 79.869.000 euro); metale comune şi articole din acestea (15,1%, respectiv 44.405.000 euro); materii textile şi articole din acestea (12,7%, respectiv 37.288.000 euro); produse vegetale (11,4%, respectiv 33.494.000 euro); maşini, aparate şi echipamente electrice; aparate de înregistrat (10,3%, respectiv 30.144.000 euro).





Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook