untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Marti, 23 ianuarie 2018, 01:59
POLITICA  acum 4 ani

PNL congres 2014

Cum să furi un partid




Cum să furi un partid
Mai întâi îl plasezi pe Crin Antonescu, cu profilul său de jucător de cazino, la şefia partidului în locul prim-ministrului (patru ani!) liberal Călin Popescu Tăriceanu prin metode netransparente şi inavuabile. După care bagi în compoziţia partidului liberal multă frunză verde, adică pe Sorin Frunzăverde, care vine pe faţă cu un proiect „popular”. Îl aduci pe primarul neamţ al Sibiului, Klaus Iohannis, ca să subliniezi că toţi românii sunt tâmpiţi şi corupţi, şi că doar un sas îi mai poate mântui. Pe urmă, la o zi după ce ai fost ales ca liberal, pac!, faci fuziunea cu băsiştii din PDL şi cu foştii trădători din PNL (Stolojan etc.) şi treci la Partidul Popular European. În treacăt, negociezi şi un post important, vicepreşedinte al Parlamentului European, pentru nevastă. Iar noi de ce să mai mergem la vot?

De douăzeci de ani se tot caută o dreaptă politică în România. Cei mai turmentaţi şi doritori sunt intelectualii. Nevoia de dreapta nu a fost şi nu este, cum te-ai putea aştepta, ieşită din necesităţi de program economic, de conectare a României la economia mondială, ci din nevoia de a-ţi ascunde mai bine trecutul comunist. Într-un fel sau altul, toţi actorii publici vin din cultura partidului unic şi a Securităţii, braţul armat al partidului unic. Nevoia de mistificare a devenit la mulţi, mai ales la intelectuali, patologică. Vezi, de pildă, propaganda pro-Băsescu a ultimilor zece ani. Care este cu atât mai halucinantă cu cât Băsescu însuşi a fost şi securist (Emil Constantinescu şi Mugur Ciuvică au zis), şi comunist, cu toate apucăturile epocii revolute rămase intacte. Aici merită citat un apropiat în afaceri al fostului presupus liberal Dinu Patriciu: „Dreapta? Care dreaptă? Dinu Patriciu s-a îmbogăţit cu mâna stângă şi cu Adrian Năstase...”.

Ce înseamnă să fii „popular”? Spre deosebire de creştin-democraţie, conservatorism sau liberalism, „popular” nu înseamnă nimic. E un sifon, un gaz, un fâs, un fel de „socialism” de dreapta în slujba multinaţionalelor, a băncilor, a afacerismului şi a criminalităţii financiare internaţionale sau băştinaşe. Bagi populism până la ameţeală, la fel cum altădată băgai teorii socialiste, şi scoţi pe card euroi şi dolari. Trebuie să recunoaştem că i se potriveşte de minune lui Crin Antonescu, această Mireille Mathieu îmbătrânită a politicii, care nu cântă, dar vorbeşte foarte mult. Ca şi insignifiantului Ludovic Orban. Şi altor impostori presupus liberali.

La recentele alegeri europarlamentare am contabilizat numeroase declaraţii publice sau private despre absenţa voluntară de la vot. Atât în Europa, cât şi în România. Istoricul şi economistul francez Emmanuel Todd, un promotor activ al protecţionismului naţional şi european, şi-a motivat absenţa vorbind despre lipsa unui proiect credibil care să emane de la vreun partid, dar şi prin euroscepticismul său din ce în ce mai justificat. În România am înregistrat refuzul categoric de a participa la vot al câtorva importanţi manageri de mari întreprinderi, cu contribuţii semnificative la bugetul de stat. În context, alergatul câtorva duzini de politicieni după leafa zdravănă de la Bruxelles, plus avantajele aferente, apare cu atât mai dezgustătoare.

De la începutul anilor ’60 ai secolului trecut până pe la mijlocul anilor ’80 exista o modă suprarealistă, aşa cum era şi toată societatea românească socialistă a vremii. Poeţii şi prozatorii scoteau aproape anual un volum de poezie sau un roman – „anul şi cârlanul!”, vorba lui Marin Sorescu –, după care veneau cronicile criticilor literari. Zeci, sute de cronici la un singur volumaş de poezie. Numai despre Nichita Stănescu s-au scris mii de astfel de cronici, care mai de care mai îndepărtată de conţinutul volumului de poezie. La fel era şi cu „artiştii plastici”, pictori şi sculptori, o expoziţie personală la un an sau doi şi... cronicile. Şi tot astfel în mai toate domeniile de creaţie, în inginerie, în medicină, în agricultură, în drept, în teologie. Ce se întâmplă azi? Toate domeniile de creaţie, tot ce ţine de geniul creator a cam dispărut şi am rămas cu Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Elena Udrea, Traian Băsescu etc., pe care îi cronichează în disperare televiziunile, ziarele câte mai sunt, Internetul... Politicienii şi securiştii de azi nu se mulţumesc numai cu corupţia, ei vor şi multe „cronici”. Până la saturaţie, până la demenţă. Fără supraexpunerea publică, fără „cronici”, clasa politică nici n-ar exista, nu ar însemna decât ciolan şi corupţie.

Îţi vin astfel de gânduri privind imaginile unui circ mecanic, găunos, cum a fost marele congres pe post de parastas al PNL, cu Ionescu Quintus, un modest epigramist şi prolific autor de delaţiuni (câteva dulapuri), în chip de autoritate morală. Cât priveşte marea comedie a unificării dreptei, a „fuziunii” aproape erotice PNL-PDL şi alţi pătimaşi, cei interesaţi de subiect merită să recitească urgent „Ţiganiada” lui Ion Budai-Deleanu. În zilele, în lunile următoare, scandalul monstru al clanurilor Bercea şi Băsescu nu poate decât să ia amploare, iar Parpanghel din Deal va încerca, foarte probabil, s-o salveze pe Romica, răpită de diavolii corupţiei.

Spune povestea: „Frumoasa Romică este răpită de diavoli, iar Parpanghel, logodncinul ei, se rătăceşte prin pădurea de lângă Cetatea Neagră, bântuită de zâne rele (vântoase şi iele), iar în cele din urmă, purtat de năluci, ajunge la curtea amăgitoare, un han satanic, în care cei intraţi devin amnezici. Aici Parpanghel cântă pentru petrecăreţi o romanţă de dragoste, un cântec de pahar şi balada despre Arghir şi Elena (cântul III). Sfinţii intervin şi spulberă hanul. Cei amăgiţi se trezesc într-o baltă puturoasă” (Ioana Em. Petrescu – „Ion Budai-Deleanu şi eposul comic”).

Revenind la congresul PNL, nu ştim dacă reputaţia de pocherist a lui Crin Antonescu e fondată, dar politic e sigur că n-a produs până acum decât cacealmale. Ultima dintre ele, cea cu demisia din postura de candidat la Preşedinţie, care a fost, dar nu mai e, este şi cea mai comică. Pentru că are vreo valoare să-ţi dai demisia dacă vreodată ai şi făcut ceva în afară de discursuri şi palavre.

Congresul PNL: cacealmale, parastas şi, la orizont, balul vampirilor!

Text preluat de pe blogul Editurii Compania

Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook