untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Duminica, 19 noiembrie 2017, 08:57
POLITICA  acum 2 ani

Desteptarea! Lumea s a schimbat




Desteptarea! Lumea s a schimbat
Preşedintele Hollande a întreprins azi-noapte câteva raiduri de bombardament electoral deasupra Siriei, vizând obiective din capitala autointitulatului Stat Islamic – Raqqah.

Acţiunea militară a Franţei a avut menirea de a-i mai răcori pe parizieni şi de a mai subţia procentele în sondaje ale extremiştilor de dreapta, înaintea alegerilor. O mişcare tactică profund emoţională, vizând o ţintă simbolică, tocmai tipul de răspuns pe care îl provocase Daesh (acronimul arab al autointitulatului Stat Islamic, folosit frecvent în Orientul Mijlociu – am mai explicat asta). Faptul că preşedintele Hollande e condus de emoţie şi nu de raţiunea rece contează mai puţin. Discursul său de astăzi, în care cerea modificarea Constituţiei e, întâi de toate, o manevră electorală, menită să capeteze bunăvoinţa simpatizanţilor doamnei Le Pen.

Important e că Rusia şi Statele Unite îşi dau mâna, admiţând, în sfârşit, că ISIS nu poate fi stârpit altfel. În spatele lor, vor trebui să coopereze ţări şi formaţiuni cu interese divergente. Ba chiar, duşmanii de moarte – şiiţi iranieni şi ai miliţiilor Hezballah cu suniţii din Arabia Saudită şi Qatar.

Punctul nevralgic – Bashar Al-Assad – e pus între paranteze. Marile puteri au convenit că, peste un an şi opt luni, în Siria vor fi alegeri libere. Fapt pentru care, la reuniunea asupra Siriei, care a început sâmbătă la Viena, până şi Laurent Fabius, ministrul francez de Externe, a lăsat-o mai moale cu Assad. (Cum bine observa Fabrice Balanche, un distins expert în problemele siriene, obsesia anti-Assad a tulburat vreme îndelungată judecata şi deciziile multor lideri de la Paris).

Devine clar, în sfârşit, pentru liderii lumii că soluţia e una singură: distrugerea rapidă şi totală a autointitulatului Stat Islamic. Deziderat imposibil de îndeplinit exclusiv din aer, fără sprijin de la sol. Iar susţinerea de la sol înseamnă armata lui Bashar Al-Assad, bravele miliţii kurde Peshmerga, miliţiile Hezballah, trupele speciale iraniene şi miliţiile şiite irakiene.

Pe de altă parte dar în aceeaşi ordine de idei, nici Germania, nici Marea Britanie nu au dat înapoi de la planul privind primirea refugiaţilor. Se vor institui filtre mai severe, mai performante, fiindcă a expulza refugiaţii din Europa sau a refuza să-i primeşti înseamnă să faci jocurile Daesh.

Decizii radicale, dinamice, de vineri noaptea până duminică, pe care lumea, ocupată cu comemorările, atentă la gesticulaţia politică a preşedintelui Hollande, n-a apucat încă să le observe...


Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook