untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Sambata, 21 octombrie 2017, 01:21
STIRI DE BUZAU  acum 5 ani

Gheorghe Doloiu

Mafia imobiliara din Buzau vinde la bucata terenurile Ministerului Agriculturii




Mafia imobiliara din Buzau vinde la bucata terenurile Ministerului Agriculturii
Gheorghe Doloiu, presedintele firmei Legume Fructe Buzau, a reusit sa inhate 50 de hectare de teren apartinand Ministerului Agriculturii.

Afaceristul a reusit sa isi impuna propriul jurist, pe Bogdan Mocanu, drept mandatar al lui Mihail George Partheniu, un octogenar din Bucuresti ce avea de revendicat mai multe zeci de hectare de teren intr-o zona cu potential din Buzau.

Doloiu si Mocanu au reusit sa scoata pe numele batranului - care habar nu avea ce se intampla - mai multe titluri de proprietate, mutand amplasamentul de colo-colo prin judet. Tinta: Statiunea de Dezvoltare Pomicola Buzau. Doloiu a fost ajutat constant in masinatiunile intreprinse de catre Stefan Oproescu, fostul primar al comunei Vernesti, de sefii comisiei judetene de fond funciar din Prefectura Buzau si de catre fostul presedinte al Judecatoriei Buzau.

Gheorghe Doloiu, un cunoscut afacerist din Buzau, a reusit prin mai multe manevre iscusite sa se instituie stapan pe un teren de 50 de hectare apartinand Ministerului Agriculturii. Pe terenul cu pricina isi desfasoara activitatea Statiunea de Dezvoltare Pomicola Buzau, iar manevrele lui Doloiu s-au facut ulterior unui ordin al ministrului agriculturii, care a dispus Agentiei Domeniilor Statului (ADS) sa inceteze actiunile de retrocedare si a punerilor in posesie pe terenurile statiunilor de cercetare-dezvoltare. Mai intai a fost identificat mostenitorul unei averi importante de pe raza judetului, in persoana lui George Mihail Partheniu, un octogenar domiciliat in Bucuresti.

Acesta avea dreptul sa revendice 50 de hectare de teren agricol, predat la data de 26 iunie 1948 de catre mama sa, Ecaterina Antonescu, catre AFSM Candesti, plus 120 de hectare de padure. Bogdan Mocanu, juristul lui Doloiu, s-a infiintat intr-o buna zi la usa batranului cu propunerea directa a sefului sau de a-i cumpara drepturile succesorale. A rezultat o procura prin care Mocanu era investit sa se ocupe de la punerea in posesie, obtinerea unui titlu de proprietate pe numele lui Mihail George Partheniu si pana la vanzarea celor 50 de hectare, in alb, lui Doloiu, fara a se stipula un pret. Ulterior se intocmeste si o promisiune de vanzare-cumparare, la un pret mult subevaluat grilei impuse notarilor publici, 50 de hectare de teren fiind vandute pentru 200.000 de lei, adica 4.000 de lei hectarul.

Mostenire cu... cântec
Inarmat cu procura de la Partheniu, Mocanu a purces la revendicarea celor 50 de hectare fix in curtea statiunii pomicole. Mostenirea lui Partheniu ar fi trebuit sa reprezinte 25 de hectare de teren arabil, 8 de islaz, 12 de livada, 3 de vie si 2,8 de gradina, dar pe cu totul alt amplasament decat cel al Statiunii de Dezvoltare Pomicola Buzau. Dupa ce a cooptat in "cooperativa" membri din conducerea comisiei judetene de fond funciar de la Prefectura din Buzau si pe fostul primar al comunei Vernesti, Stefan Oproescu, Mocanu a reusit sa obtina succesiv mai multe titluri de proprietate pe numele lui Partheniu. O parte dintre acestea au fost  anulate cand lui Doloiu i-a cazut cu tronc terenul de la Statiunea Pomicola.

Toata jucaria s-a stricat cand Partheniu a realizat ca este folosit intr-un joc murdar. Nedorind sa-i fie patat numele, in luna octombrie anul curent, octogenarul l-a denuntat pe Mocanu la Parchet, a cerut anularea titlului de proprietate care se suprapune peste amplasamentul statiunii pomicole si a numit un alt mandatar. Partheniu a cerut Consiliului Judetean ca pamanturile mostenite de la mama sa sa ii fie redate pe vechiul amplasament sau, in caz contrar, sa fie despagubit in natura. De mentionat ca, in mod ciudat, nici reprezentantii ADS din Buzau si nici sefii acestora de la Bucuresti nu au luat atitudine fata de cele ce se intamplau chiar sub nasul lor, desi terenul apartinea institutiei tutelare, adica Ministerului Agriculturii, ADS fiind administratorul acestui teren.

Cine raspunde?
Conform contractului de vanzare-cumparare numarul 1573, semnat la 1 septembrie 2008 in fata notarului public Elena Nicoara, Doloiu a devenit oficial proprietarul a 50 de hectare din cele 200 pe care isi desfasoara activitatea Statiunea Pomicola Buzau. La acelasi notar se semnasera anterior si procurile pentru juristul sau, Bogdan Mocanu, devenit mandatarul lui Partheniu. In mod normal, procurorii anticoruptie de la Ploiesti ar trebui sa nu mai tina dosarul lui Doloiu la sertar si sa efectueze cercetarile in cauza, pentru a se vedea cum este posibil ca un teren nerevendicat, apartinand statului,  sa fie vandut cu acte masluite unui afacerist influent.

Se pare insa ca proptelele lui Doloiu trec de granita judetului Buzau si deocamdata nici politistii si nici procurorii nu indraznesc sa ia la puricat afacerea dubioasa a presedintelui de la Legume Fructe Buzau. Acesta sustine sus si tare ca el a fost cumparator de buna credinta al unor drepturi succesorale si ca a platit pentru terenuri pretul corect. Vina pare a pica asupra juristului Mocanu, cel care a "invartit" actele in favoarea bossului sau. De cand cazul a intrat in atentia autoritatilor acesta nu mai raspunde la telefon decat numerelor cunoscute si nu am putut afla punctul de vedere al celui care a semnat in numele batranului toate actele. Intregul scandal s-a incheiat in 2009 cand judecatorii de la Tribunalul Buzau au decis ca Doloiu Gheorghe sa castige procesul controversat.

Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook