untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Duminica, 19 noiembrie 2017, 09:00
DIVERSE  acum 4 ani

Elena Udrea idila Cătălin Chereches

Pentru el a divortat Elena Udrea




Pentru el a divortat Elena Udrea
Gurile rele spun că între politiciană şi primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, s-ar fi înfiripat o idilă

Divorţul Elenei Udrea (40 de ani) de Dorin Cocoş (52 de ani) a surprins pe toată lumea. Deşi cei doi afirmă că s-au despărţit, din cauză că petreceau din ce în ce mai puţin timp împreună, gurile rele spun că la mijloc ar fi un alt bărbat.

Ar fi împlinit zece ani de căsătorie în decembrie. Luni, însă, o scrisoare comună a fost postată de politiciană pe blogul personal, în care atât ea, cât şi Dorin Cocoş au anunţat că au divorţat la notar în mod amiabil.

"Faptul că avem cariere atât de diferite şi, în cazul nostru, chiar incompatibile, unul politică, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut împreună necesar relaţiei şi a supus căsătoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil".

De alt­fel, în urmă cu ceva timp, Dorin Cocoş declara despre timpul petrecut cu soţia sa: "Din păcate, politica îi ocupă mai tot timpul. Mai în glumă, mai în serios, acum este aproape musafir, petrecem împreună mult mai puţin timp decât ne-am dori".

Deşi în scrisoare cei doi au vorbit despre carierele diferite şi despre puţinul timp petrecut împreună, este posibil ca la baza divorţului să se afle şi un al doilea motiv: faptul că nu au avut copii. Iată ce declara, nu demult, Elena Udrea: "Spre vârsta de 40 de ani începi să simţi nevoia unui copil. Totuşi mai e timp. Copilul e o responsabilitate pentru tot restul vieţii. Soţul meu e înnebunuit după copii şi, categoric, ar schimba scutece".

Un al treilea motiv se afla ieri pe buzele tuturor, şi anume faptul că în viaţa Elenei Udrea ar exista un alt bărbat. Cei care au aruncat bomba au fost jurnaliştii de la exclusivnews.ro, care susţin că între fostul ministru şi primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş (35 de ani), s-ar fi înfiripat o idilă.

Aceştia spun că, în 31 mai, Udrea a participat la mai multe evenimente organizate în Baia Mare, alături de Cherecheş. "Din fotografiile făcute la cele două sindrofii de la Baia Mare, se observă faptul că Udrea radia de bucurie în preajma lui Cătălin Cherecheş, care, culmea, nu este însurat", scrie exclusivnews.ro.

Cătălin Cherecheş a fost ales deputat pe listele PSD la alegerile din 2008. În 2010, a părăsit PSD pentru PNL. În acelaşi an, a fost exclus din PNL, devenind parlamentar independent.

La alegerile din 2012, a intrat din nou în PNL şi a câştigat Primăria Baia-Mare. În ianuarie, a fost exclus din PNL pe motiv că a făcut campanie împotriva candidaţilor USL.





Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook