untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Miercuri, 17 octombrie 2018, 09:49
POLITICA  acum 5 ani

Victor Ponta psd

Ponta în doar două luni: 5 interventii în Justitie dese simptome de mitomanie




Ponta  în doar două luni: 5 interventii în Justitie  dese simptome de mitomanie
- Victor Ponta, 20 Mai 2013, în timp ce judecătorii Curtii Supreme decideau sentinta pentru Gigi Becali, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN : "O fi fost evaziune fiscală sau nu, nu stiu. Bănuiesc că nu e ceva care s-a întâmplat acum, e ceva destul de vechi. În rest, n-am voie să vorbesc de dosare. Recunosc că am o simpatie pentru domnul Becali, pentru că l-am văzut fugărit de dumneavoastră toată ziua si, repet, îmi manifest o simpatie personală".

Judecătorii Curtii Supreme l-au condamnat pe Becali la trei ani de închisoare cu executare.

- Victor Ponta, 4 Iulie 2013, în debutul sedintei de Guvern: "Transmiteti-i directorului general al CFR Marfă că-i trimit eu DNA-ul pe cap dacă mai vinde lucruri în societate. Păi, noi ce facem? Vindem la privat ceva si, până semnăm contractul, mai vindem vagoane? Nu stiu dacă-i adevărat sau nu, vă rog să verificati, să mă informati, că-i trimit eu DNA-ul dacă i s-a urât cu binele".

Potrivit Constitutiei, nici Victor Ponta si nici Executivul nu pot trimite DNA pe capul nimănui. Magistratii- judecătorii si procurorii- sunt o putere separată si independentă a statului.

- Victor Ponta, 5 iulie 2013, în timpul unei anchete penale independente în plină desfăsurare la Liceul Bolintineanu: " Nu trebuie luat niciun elev cu forta- să facă bine să îi citeze. Ce-i asta? Luăm copiii cu autobuze? (...) Deci dacă nu există mandat de aducere, să facă bine să facă citatie procurorul care are dosarul. (...) O să vorbesc cu ministrul Justitiei să discute cu procurorul general pe cale ierarhică, dacă nu trăim în vremurile lui Daniel Morar sau ale comunistilor, să luăm oameni de pe stradă, cu atât mai putin copii"

- Victor Ponta, 7 iulie 2013, Antena 3, în timpul unei anchete penale independente în plină desfăsurare la Liceul Bolintineanu: "Interventia de vineri mi-o sustin si astăzi. Si as fi avut-o în orice altă situatie.(...) Ce am văzut vineri, cu autobuze care luau elevi, semăna exact cu acel abuz îngrozitor, comunist, fascist, nu stiu, de pe vremea lui Morar sau vremea comunismului, lua oameni din case să jure că au votat sau nu au votat la referendum. (...) Nu accept asemenea abuzuri (...) Am cerut procurorului general anumite informări (...) Actiunea Morar- Macovei, de tip comunisti, a încetat (...) A fost un abuz, a fost un abuz foarte grav (...) Nu o să rămână lucrurile asa. (...) Trebuiau să fie citati copiii (...) Cunosc foarte bine procedura. Numai în măsura în care acea persoană nu vrea să prezinte la audieri, atunci poti să folosesti mandatul de aducere (...) A fost o actiune prost gândită, prost coordonată, procurori-politisti, în spiritul Macovei-Morar, să terorizeze (...)O să sesizam CSM. Eu mi-am făcut datoria fată de oamenii din această tară (...) si o voi face din nou dacă va fi cazul (...) Vreau să înteleagă procurorii, politistii că vremurile lui Morar, când făceau abuz, trebuie să înceteze (...) Actiunea de la Bolintineanu a fost ca aceea cu Bibliile, a lui Morar (...) Nu am intervenit în dosar"

În urma interventiilor directe, repetate si flagrante ale premierului în dosarul Bolintineanu, tactica anchetei s-a schimbat, audierile s-au amânat, multi tineri atunci când au fost audiati n-au mai declarat nimic. După critici vehemente si doar pentru că Monica Macovei a initiat sesizarea, CSM a trimis plângerea Inspectiei Judiciare care îl anchetează pe Victor Ponta pentru interventie nepermisă în actul de Justitie.

Potrivit Codului de Procedură Penală, se pot emite mandate de aducere fără să se trimită citatii.

În plus, toate interventiile lui Victor Ponta referitoare la dosarul referendumului, în care este urmărit penal Liviu Dragnea, pot fi considerate ca interventii în actul de Justitie. Tot în dosarele referendumului, alte decizii ale instantelor nu sunt definitive.

- Victor Ponta, 12 Iulie 2013, în timp ce judecătorii Curtii Supreme decideau sentinta pentru ministrul Relu Fenechiu : "O să vorbesc cu dânsul, sper să fie achitat. Dar ce pot eu să fac? Astept"

Curtea Supremă de Justitie l-a condamnat pe Relu Fenechiu, în prima instantă, la 5 ani de închisoare cu executare.

Victor Ponta anuntă imediat că Fenechiu va demisiona de la sefia ministerului Transporturilor si el va lua interimatul până la numirea altui ministru din partea PNL. Mai trec trei ore, timp în care Relu Fenechiu declară pentru Gândul că nu a demisionat, o să aibă o discutie cu premierul Ponta mâine si că ce i se întâmplă e demn de Burkina Faso.
Prins de ziaristi la ambasada Frantei, Victor Ponta spune că a avut două convorbiri telefonice cu Relu Fenechiu în care acesta l-ar fi anuntat că demisionează. Cu toate acestea, Victor Ponta, în decurs de doar câteva secunde se contrazice singur în declaratii: "Am vorbit si cu presedintele Băsescu, voi transmite documentele. (...) Ba da, le-am transmis înainte să vin aici. (...) Nu aveti încredere în noi doi? (...) Cu cât îl hărtuiti mai tare, cu atât o să fie mai dificil".
Între timp, presedintele Băsescu semnase deja decretele de revocare a lui Fenechiu din functie si de numire a lui Ponta interimar la Transporturi.

Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Române,
MITOMANIA se defineste ca o boală psihică caracterizată prin tendinta de a denatura adevărul, stare patologică constând în tendinta de minti, manie caracterizată prin tendinta maladivă de a nu spune adevărul, de a inventa fapte, tendinta patologică de a fabula.

Potrivit Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei Justitiei si ar fi trebuit până acum să sanctioneze toate interventiile în actul independent de Justitie făcute de Victor Viorel Ponta, în calitate de premier al României, reprezentat suprem al puterii Executive.



Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook