untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Luni, 19 februarie 2018, 01:50
STIRI DE BUZAU  acum 2 ani

preotul Iulian Negoita

Preotul Iulian Negoita a suferit un accident ischemic tranzitor




Preotul Iulian Negoita a suferit un accident ischemic tranzitor
Preotul Iulian Negoiţă, fost consilier eparhial pe probleme economice al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei şi fost preot paroh al Bisericii „Sfîntul Apostol Andrei”, din Micro 14, actualmente pensionar, a suferit un accident ischemic tranzitor. Evenimentul s-a produs în această dimineaţă, iar preotul Negoiţă, în vîrstă de 68 de ani, a fost transportat cu o ambulanţă mai întîi la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi apoi la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde a fost internat în jurul oeri 11.30.

Surse medicale au relatat pentru sansanews.ro că preotul Iulian Negoiţă se află în stare stabilă, a suferit o hemipareză, care ulterior a dispărut.

Preotul Iulian Negoiţă este tatăl preotului Paul Iulius Negoiţă, cel care în această primăvară a cochetat din nou cu o candidatură pentru şefia Palatului Comunal.

Un accident ischemic tranzitoriu (AIT) precede, cel mai adesea cu 48 de ore, apariţia unui accident vascular cerebral (AVC) în 20% din cazuri. El reprezintă deci o urgenţă diagnostică şi terapeutică, oferind o şansă unică de a aplica tratamentele adecvate care permit reducerea riscului de apariţie a unui AVC constituit, se precizează în literature medicală de specialitate.



Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook