untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Marti, 18 decembrie 2018, 11:25
POLITICA  acum 4 ani

romania coruptie

Românii trebuie să mai facă eforturi pentru a consolida statul de drept




Românii trebuie să mai facă eforturi pentru a consolida statul de drept
Însărcinatul cu afaceri al SUA Dean Thompson, ambasadorii Matthijs van Bonzel şi Paul Brummell le transmit românilor, de Ziua Internaţională a Luptei împotriva Corupţiei, că România a înregistrat progrese în 25 de ani de democraţie, dar trebuie să mai facă eforturi pentru a consolida statul de drept.

"Aniversăm, în acest decembrie, 25 de ani de democraţie în România. În această perioadă s-au realizat progrese semnificative, vizibile mai ales în organizarea, în mod repetat, de alegeri libere şi corecte, îmbunătăţirea nivelului de trai, aderarea la UE şi NATO. România are sisteme bine dezvoltate, legislaţie şi instituţii care servesc la sporirea transparenţei, prevenirea şi pedepsirea actelor de corupţie şi promovarea pieţelor bazate pe reguli. Aceste sisteme modelează regulile conform cărora ar trebui să funcţioneze societatea şi generează consecinţe pentru cei care nu le urmează", se arată în "mesajul de încurajare", transmis românilor, luni, de către însărcinatul cu afaceri al SUA ad-interim, Dean Thompson, ambasadorul Olandei, Matthijs van Bonzel, şi ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell.

Mesajul a fost transmis cu ocazia Zilei Internaţionale a Luptei împotriva Corupţiei, care se sărbătoreşte pe 9 decembrie.

Cei trei diplomaţi atrag atenţia că, în pofida progreselor, "sistemul se confruntă în continuare cu provocări considerabile, de la atacuri în presă la adresa judecătorilor şi procurorilor, până la legislaţie netransparentă care se schimbă frecvent fără consultarea părţilor interesate".

"Românii şi-au demonstrat deja hotărârea de a fi implicaţi în viitorul politic al ţării lor, de exemplu prin rata de participare de 64% la alegerile prezidenţiale de luna trecută. Ei ştiu că drumul înainte necesită implicare pe fiecare front, fie prin intermediul administraţiei publice, al societăţii civile sau al sectorului privat, fie în chestiuni precum buna guvernare, independenţa sistemului judiciar sau responsabilitatea socială corporativă", mai scriu cei trei, care le transmit românilor că "trebuie să mai facă eforturi pentru a consolida statul de drept la fiecare nivel al societăţii şi pentru a se asigura că nimeni nu este mai presus de lege".

Dean Thompson, Matthijs van Bonzel şi Paul Brummell dau asigurări că România nu este singură în confruntarea cu aceste probleme, SUA, Olanda şi Marea Britanie confruntându-se şi ele cu provocări, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.

"Toate ţările noastre trebuie să facă mai mult în lupta anticorupţie. Însă cu fiecare nouă generaţie, ţările noastre au făcut progrese în eliminarea corupţiei. Suntem încrezători că şi România va face acest lucru şi suntem pregătiţi să ajutăm. De Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Corupţiei şi la sărbătorirea a 25 de ani de democraţie românească, îi îndemnăm pe toţi cetăţenii României, fie ei tineri sau bătrâni, să se alăture cetăţenilor ţărilor noastre în eliminarea corupţiei, oriunde s-ar găsi ea", se mai arată în mesajul de încurajare al însărcinatul cu afaceri al SUA şi al ambasadorilor Olandei şi Marii Britanii.

Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2018
2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook