untitled 2
"La Buzau, noi dam ora exacta. Stiri si opinii non stop"
Duminica, 21 ianuarie 2018, 10:04
ECONOMIE  acum 5 ani

scandal microsoft romania microsoft spaga romania

Traseul banilor în scandalul Microsoft




Traseul banilor în scandalul Microsoft
Statul a acordat un contract pentru licenţe software în 2009. În acel moment, ministrul Comunicaţiilor era Gabriel Sandu

Intermediarii prin care Microsoft a vândut statului român licenţele software în 2009 ar fi obţinut o reducere de preţ de 62%, însă ulterior aceştia nu au mai aplicat discount-ul la revânzarea către Ministerul Comunicaţiilor, iar o parte din diferenţă a ajuns la câţiva oficiali din instituţie, potrivit informaţiilor neconfirmate ale Wall Street Journal. Numele acestora nu se cunosc. În acel moment, instituţia era condusă de Gabriel Sandu.

Povestea relaţiei dintre România şi Microsoft începe în 2004, când Ministerul Comunicaţiilor a încheiat un contract cu Microsoft în 2004, pe cinci ani, pentru 50.000 de licenţe. Înţelegerea iniţială a fost semnată pentru 54 de milioane de dolari. Atunci, ministrul Comunicaţiilor era Dan Nica, iar acum ocupă din nou portofoliul. Publicaţia americană a scris în urmă cu două zile că Departamentul Justiţiei şi Comisia de Valori Mobiliare din SUA investighează Microsoft, pe motiv că o serie de intermediari ai gigantului software au dat mită în România, Italia şi China.

Ministerul Societăţii informaţionale nu a confirmat însă informaţiile respective. Instituţia a transmis că nu ştie care sunt discount-urile oferite de Microsoft intermediarilor săi. “În documentele oficiale din perioada 2004-2009, am identificat într-un contract o sumă similară cu ce ne-aţi transmis dumneavoastră, însă este vorba de o altă firmă, nu de aceea la care vă refereaţi. Precizăm că suma respectivă nu a fost achitată de către Minister (din cauza unor deficienţe constatate în actul adiţional încheiat, cu efecte în derulare), factura fiind stornată cu acordul firmei cu care se încheiase contractul”, precizează instituţia.

WSJ nu oferă detalii despre perioada în cauză, însă, conform DC News, firma Dim Soft Srl a câştigat în 2009 o licitaţie organizată de Ministerul Comunicaţiilor, pentru 163.427 licenţe software Microsoft. Ulterior, acordul-cadru cu firma respectivă a fost anulat, iar ministerul a acordat contractul unui consorţiu alcătuit în jurul unei entităţi numite D-CON.NET. Ag. Aceasta era înregistrată în Elveţia şi, cu puţin timp înainte, tocmai cumpărase Dim Soft, mai scrie DC News. Microsoft era prezent în calitate de subcontractant. Investigaţia este încă la început, iar Microsoft nu a fost acuzată încă oficial şi nici partenerii acesteia.

Ce spune gigantul software

“Luăm în serios toate acuzaţiile ce au fost aduse în atenţia noastră şi cooperăm deplin cu toate anchetele guvernamentale”, a reacţionat John Frank, vicepreşedintele Microsoft pe probleme juridice, într-un mesaj dat publicităţii pe blogul oficial al companiei. Frank a mai menţionat că el a recunoscut că, “într-o societate cu 98.000 de angajaţi şi 640.000 de parteneri, este imposibil să susţii că nu s-a comis niciodată vreo ilegalitate”, însă reafirmă angajamentul Microsoft de a lua măsuri pentru a preveni şi sancţiona astfel de acţiuni.

Legislaţia americană interzice acordarea de mită tuturor companiilor listate în SUA, fie ele americane, fie străine. Legea a fost instituită în 1977. Din 2009 încoace, Departamentul de Justiţie a investigat 108 cazuri, iar Comisia de Valori Mobiliare din SUA alte 77, penalităţile totalizând 2 miliarde de dolari, potrivit statisticilor oferite de firma de avocatură Gibson, Dunn & Crutcher LLP.



Editorial

Editorial: Molima PSD
coruptie psd
Molima PSD

Arhiva stiri

2017
2016
martie (10)
mai (2)
iulie (5)
august (3)
2015
martie (8)
mai (3)
iulie (6)
august (4)
2014
martie (5)
aprilie (11)
mai (21)
iunie (11)
iulie (2)
2013
martie (209)
aprilie (57)
mai (15)
iunie (11)
iulie (27)
august (17)
2012
0000

Evenimente

Noutati

Chestionar

Publicitate

 Spatiu destinat publicitatii!

Curs valutar

Vremea

FaceBook